Vineri, 25 mai 2018   Mica publicitate Arhivă Contact Căutare:
 
Logo Oltenia 24
anticariatul nou sus
Învăţământ şi Cultură » 29 ianuarie 2018, ora: 08:06
rss
 

Invitați de talie internațională, la Opera din Craiova

Invitați de talie internațională, la Opera din Craiova

Bas-baritonul danez Lars Fosser și tenorul italian Oreste Cosimo au făcut parte din distribuția spectacolului de operă „Lucia di Lammermoor”.

de Mădălina Bălan
redactia@oltenia24.ro

  

Opera Română Craiova a prezentat sâmbătă, 27 ianuarie 2018, pe scena Cercului Militar, capodopera lui Donizetti „Lucia di Lammermoor”. Reprezentația a fost condusă muzical de maestrul Marius Hristescu și a reunit o distribuție cu nume importante ale artei lirice europene.

Lars Fossser (în rolul Lordul Enrico Ashton)și Oreste Cosimo (Edgardo de Ravenswood) au avut parteneri de scenă îndrăgiți soliști români. Rolul Lucia Ashton a fost interpretat de soprana Marta Sandu, cunoscută pe scena Operei Naționale București și invitată frecvent pentru a susține concerte în ţară şi în străinătate, iar Sorin Drăniceanu, reputatul bas craiovean cu o carieră internațională, a interpretat rolul Raimondo Bidebent. Alături de aceștia s-au aflat tinerii artiști Noemi Modra, care au interpretat Alisa, și Bogdan Olaru în rolurile Lordul Arthuro Bucklaw și Normanno, alături de Orchestra, Corul și Baletul Operei Române Craiova.

Solistul danez Lars Fosser s-a arătat entuziasmat pe rețelele de socializare de prezența sa la Craiova, fiind convins că seara de sâmbătă va fi una spectaculoasă. După ce a atras elogiile publicului și ale criticilor pentru interpretările sale pe scenele Operelor Naționale din Danemarca și Norvegia, dar și în teatre lirice din Germania, Austria, Franța, Spania și multe altele, este rândul melomanilor din România să îl asculte pe solistul considerat „noul superbariton danez”.

Binecunoscut în teatrele lirice italiene și la nivel internațional, tenorul italian Oreste Cosimo a avut prilejul de a apărea în fața intransigentului public al celebrului Scala din Milano sub conducerea muzicală a doi reputați dirijori ai lumii muzicale mondiale: Antonio Pappano și Daniel Barenboim, cu cel de-al doilea chiar în data de 7 decembrie 2014, seara deschiderii stagiunii la celebrul teatru de operă italian, considerată în lumea artei lirice „cea mai importantă premieră a lumii”. 

Distribuția reunită la opera craioveană a oferit ascultătorilor  o poveste despre tragicele consecințe ale unei căsătorii forțate, poveste care l-a inspirat pe Donizetti să compună unele dintre cele mai frumoase și dramatice pagini muzicale rămase în istoria operei.

Spectacolul Operei Române Craiova, în regia Arabelei Tănase, cu o scenografie semnată de Răsvan Drăgănescu și o coregrafie creată de Emilian Barteș, a fost realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova și al Consiliului Local Craiova și s-a bucurat întotdeauna de succes în rândul spectatorilor din Bănie.

 
Alte articole din Învăţământ şi Cultură:
Aveţi ceva de comentat?
Share/Bookmark
Numele dumneavoastră:




Introduceţi codul:
Comentariul:
Ştiri pe bandă
 
Abonează-te la newsletter
 
 
Publicitate
 
Ultimele comentarii
 
Oltenia24 on Facebook

© Copyright Mădălina Bălan | Textele şi fotografiile nu pot fi reproduse fără acordul titularilor de copyright.