Duminică, 17 decembrie 2017   Mica publicitate Arhivă Contact Căutare:
 
Logo Oltenia 24
anticariatul nou sus
Administraţie » 15 noiembrie 2017, ora: 10:50
rss
 

Salubritate Craiova a desemnat câștigătorii licitației pentru deszăpezirea Craiovei

Salubritate Craiova a desemnat câștigătorii licitației pentru deszăpezirea Craiovei

R.A.A.D.P.F.L Craiova, S.C. Delta ACM 93 S.A. , Rodali Cargo S.R.L. și A-Z System S.R.L. vor asigura, alături de S.C. Salubritate Craiova S.R.L., utilajele necesare deszăpezirii căilor publice din Craiova în iarna 2017-2018.

de Mădălina Bălan
redactia@oltenia24.ro

 În urma procedurii de licitație deschisă, derulată prin mijloace electronice, Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ (R.A.A.D.P.F.L.) Craiova a câștigat loturile 1, 2, 8 și 9 și va închiria către SC Salubritate Craiova SRL, în funcție de condițiile meteorologice existente:

-tractoare rutiere de minim 60 CP echipate cu plug(semigreder)/lamă pentru împins zăpada și remorcă pentru transport (minim 2 și maxim 3 bucăți);

-tractoare rutiere de minim 60 CP cu echipament pentru împrăștiat material antiderapant și remorcă pentru transport (minim 3 și maxim 4 bucăți);

-autobasculante peste 16 tone, pentru transport și tractare (minim 1 și maxim 2 bucăți);

-autobasculante 7-16 tone, pentru transport și tractare (minim 1 și maxim 2 bucăți).

În cazul loturilor 5 și 7, au fost desemnate câștigătoare ofertele depuse de S.C. Delta ACM 93 S.R.L., care va asigura:

-autovehicule peste 16 tone cu lamă și sistem de împrăștiat material antiderapant (minim 8 și maxim 12 bucăți);

-încărcător frontal cu cupă și lamă (buldoexcavator), minim 10 și maxim 12 bucăți.

Rodali Cargo SRL, câștigătoarea lotului 6, va asigura încărcătoare frontale cu cupă cu o capacitate egală sau mai mare de 3 mc pentru activitatea de deszăpezire, minim 1 și maxim 3 bucăți, în timp ce A-Z System SRL, a cărei ofertă a fost desemnată câștigătoare pe lotul 3, va pune la dispoziție autogredere de minim 80 CP pentru împins zăpada, minim 1 și maxim 2 bucăți.

Cele opt acorduri cadru vor fi încheiate pe o perioadă de cinci luni (15 noiembrie 2017-15 martie 2018). Alături de vehiculele industriale închiriate, menținerea în stare de funcțiune a căilor publice din Craiova va fi asigurată și de cele 37 utilaje ale S.C. Salubritate Craiova S.R.L.

Procedura a fost anulată în cazul celorlalte două loturi scoase la licitație, lotul 4- vehicul multifuncțional echipat cu lamă și sistem de împrăștiere material antiderapant (minim 8 și maxim 13 bucăți) și lotul 10- vehicul multifuncțional de gospodărie comunală echipat cu sistem turbofreză (minim 1 și maxim 2 bucăți) întrucât nu au fost depuse oferte. S.C. Salubritate Craiova S.R.L. va relua demersurile pentru acoperirea loturilor rămase neatribuite.

În ceea ce privește aprovizionarea cu material antiderapant, în prezent, SC Salubritate Craiova SRL are în stoc 867,88 tone de sare, urmând a achiziționa, în baza unui acord cadru încheiat în cursul anului 2016, alte 3500 de tone. De asemenea, 523,46 metri cubi de nisip și 10,28 tone de clorură de calciu se află în acest moment în magazia societății.

 
Alte articole din Administraţie:
Aveţi ceva de comentat?
Share/Bookmark
Numele dumneavoastră:




Introduceţi codul:
Comentariul:
Ştiri pe bandă
 
Abonează-te la newsletter
 
 
Publicitate
 
Ultimele comentarii
 
A șasea etapă a dezinsecției pe domeniul public, la start
A șasea etapă a dezinsecției pe domeniul public, la start
A șasea etapă a dezinsecției pe domeniul public, la start
A șasea etapă a dezinsecției pe domeniul public, la start
A șasea etapă a dezinsecției pe domeniul public, la start
Oltenia24 on Facebook

© Copyright Mădălina Bălan | Textele şi fotografiile nu pot fi reproduse fără acordul titularilor de copyright.